suprafaţă

În matematică, o suprafaţă este o mulţime de puncte având local în fiecare punct o structură asemănătoare cu un plan (o varietate bidimensională).
Mai multe la Wikipedia.org...

vb., ind. prez. 1 sg. suprafaţéz, 3 sg. şi pl. suprafaţeáză

s. f. (sil. -pra-), pl. supraféţe

s.
1. (MAT.) (înv.) surfaţă.
2. (GEOM.) suprafaţă plană v. plan; suprafaţă sferică v. sferă.
3. întindere, mărime. (~ unui loc.)
4. v. cuprins.
5. v. regiune.
6. faţă, întindere, întins, (înv.) surfaţă. (Pe ~ mării, a câmpiei.)
7. v. zonă.

vb. tr.
1. a acoperi cu un strat superficial o piesă, o construcţie.
2. a uniformiza suprafaţa îmbrăcămintei rutiere. (după fr. surfacer)

s. f.
1. faţă, parte exterioară a unui corp.
2. întindere delimitată (de teren, de pădure) etc.
3. (mat.) arie limitată de o linie închisă. (după fr. surface)

suprafaţez, vb. I. Tranz. (Tehn.)
1. A acoperi suprafaţa unei piese, a unei construcţii etc. cu un strat superficial în scop util sau decorativ.
2. A netezi şi finisa o îmbrăcăminte rutieră. - Din suprafaţă (după fr. surfacer).

suprafeţe, s.f.
1. Partea exterioară sau de deasupra a unui corp; faţă.
◊ Fig. Exterior, aparenţă.
◊ Loc. adj. De suprafaţă = care nu are profunzime; superficial.
◊ Loc. adv. La suprafaţă = fără a pătrunde în esenţa lucrurilor, în mod superficial.
2. Întindere delimitată considerată sub raportul lungimii şi lăţimii.
◊ (Geom.) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unităţi la pătrat. - Supra- + faţă (după fr. surface).