perfect

I. 1. perfect , desavirsit , ireprosabil , fara cusur ; excelent , minunat
2. perfect , complet , intreg ; intact
3. perfect , exact , corect ; identic
4. perfect
5. perfect , complet
II. perfect
III. 1. a perfectiona ; a desavirsi ; a imbunatati
2. a perfecta , a desavirsi , a incheia
IV. (in) a se perfectiona (in) , a-si perfectiona cunostinetele (de)

v. perfect

adj. m., pl. perfécţi; f. sg. perféctă, pl. perfécteperféct2 s. n., pl. perfécte

-Ă
perfecţi, -te, adj., s.n.
I. adj.
1. Care întruneşte în gradul cel mai înalt toate calităţile cerute; desăvârşit.
◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile faţă de distanţele dintre ele, nu exercită forţe de atracţie una asupra alteia şi care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi.
2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total.
◊ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent.
II. s.n. Timp al verbului care exprimă o acţiune petrecută şi încheiată în trecut; trecut.
◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acţiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acţiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acţiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. - Din lat. perfectus , germ. perfekt.

I. adj.
1. care întruneşte toate calităţile; desăvârşit, ireproşabil, impecabil.
2. deplin, complet; absolut.
◊ (mat.) număr ~ = număr natural egal cu suma divizorilor săi.
II. adv. cu desăvârşire.
◊ (afirmativ) de acord! foarte bine! excelent!
III. s. n. timp al verbului care exprimă o acţiune petrecută şi încheiată în trecut. (lat. perfectus, germ. perfekt)