parola

v. parolă

s. f., g.-d. art. parólei; pl. paróle

parole, s.f.
1. Cuvânt convenţional secret sau formulă convenţională secretă folosite de militarii care au anumite misiuni pentru a fi identificaţi de alţi militari care cunosc consemnul.
◊ Expr. A da parola = a spune cuvântul secret sau formula secretă de recunoaştere.
◊ Cuvânt secret de recunoaştere folosit de membrii unei organizaţii conspirative.
2. (Rar) Promisiune, legământ, angajament; cuvânt de onoare.
◊ Loc. vb. A-şi da parola (de onoare) = a se angaja în mod solemn; a promite.
3. (Înv.) Cuvânt, vorbă; afirmaţie, spusă.
4. (Înv.) Numele unui dans; melodie după care se executa acest dans. - Din fr. parole, it. parola, germ. Parole.

s. f. cuvânt secret, convenţional, mijloc de recunoaştere de către militari, de către depunătorii pe librete de economii la purtător sau între membrii unei organizaţii conspirative. (fr. parole, it. parola, germ. Parole)

s. formulă. (Nu cunoaşte ~.)PAROLĂ2 s. v. afirmaţie, angajament, asigu-rare, conversaţie, convorbire, cuvânt, declaraţie, dialog, discuţie, făgăduială, făgăduinţă, legământ, mărturisire, promisiune, relatare, spusă, vorbă, zisă.