nume

Numele este un termen care precizează anumite caractere denotative (lat. denotare = defini, denumi) cu scopul de a-l deosebi de celelalte elemente. Termenul ne dă o serie de informaţii pentru identificare, putând furniza şi o informaţie despre unele caractere ale elementului denumit. Astfel se pot enumera unele categorii:Nume de persoane care cuprinde: - Numele de familie şi - Numele de botez (Numele onomastic)Numele proprii care sunt caracterizate prin scriere cu majuscule (nume de persoane, ca şi denumiri din alte domenii)''Nume de firme, mărci comercialeDenumiri geografice (continente,ţări, regiuni, localităţi, ape, forme de relief etc.)Denumiri de străziDenumiri ştiinţifice de plante sau animaleDenumiri de specialitate (ca de exemplu în ştiinţele: medicină, geologie, filozofie etc.) Denumiri de obiecte (ca obiecte casnice, unelte, instrumente etc.)Nume artistice aici se poate aminti pseudonimul folosit de pictori, romancieri, actori etc.Ştiinţa care se ocupă cu studiul originii numelui este etimologia.Titlul unei persoane, film, opere literare, stat etc.
Mai multe la Wikipedia.org...

s. n., art. númele; pl. núme

s.
1. denumire, numire, (livr.) denominaţie, (rar) intitulare, (înv.) titlu, titulatură. (Ce ~ poartă?)
2. nume de botez v. prenume; nume de familie = patronim, patronimic, (înv. şi reg.) poreclă; nume mic v. prenume.
3. v. poreclă.
4. v. apelativ.
5. v. substantiv.
6. v. reputaţie.

nume, s.n.
1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care numim, arătăm cum se cheamă o fiinţă sau un lucru, o acţiune, o noţiune etc. şi prin care acestea se individualizează.
◊ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toţi membrii aceleiaşi familii şi care se transmite de la părinţi la copii. Ziua numelui = zi în care cineva îşi sărbătoreşte onomastica.
◊ Loc. adj. Fără (de) nume = a) care nu este ştiut, cunoscut; anonim, obscur; b) care impresionează puternic.
◊ Loc. adv. Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat.
◊ Loc. prep. în numele = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva.
◊ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, aminteşte-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ţi aminteşti momentan numele unui obiect, al unei fiinţe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Fam.) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă = să mă desconsideri dacă, să nu mă mai recunoşti dacă A cunoaşte (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaşte (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) şti (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai şti nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greşit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ţine(la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formulă exclamativă care însoţeşte o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecaţii) Veni-ţi-ar (sau pieri-ţi-ar) numele sau să nu(-ţi) mai aud de nume, nu ţi-aş mai auzi de nume, acolo sa-ţi rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poţi suferi, pe care doreşti să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o doreşti.
◊ (Fiz.) Sens.
2. Calificativ, atribut; poreclă; p.ext. titlu, rang.
◊ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de = a) cu titlul de, sub formă de, în chip de; b) sub pretext că, pe motiv că, spunând că;
◊ Expr. (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realităţii.
3. Reputaţie, faimă.
◊ Expr. A scoate (sau a-i ieşi, a scorni etc. cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputaţie rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-şi face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acţiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că = a se spune despre cineva că
4. (Reg.) Pretext, motiv.
5. Termen generic pentru părţile de vorbire care se declină; spec. substantiv.
◊ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb şi care denumeşte pe cel ce săvârşeşte acţiunea, pe autorul acţiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziţii. - Lat. nomen.

v. nume