abstract

Abstract (lat. abstractus, part. lui abstrahere „a scoate din" ; FILOZ.), categorie filozofică opusă concretului, care desemnează cunoaşterea proprietălilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi fenomenelor. Reflectînd notele esenţiale şi generale ale obiectelor, noţiunile abstracte lasă deoparte particularitălile obiectului concret (senzorial), „fac abstracţie" de acestea.
Mai multe la Wikipedia.org...

I. 1. (d. idei, cuvinte, numere etc.) abstract;
2. abstract; dificil; abscons, abstrus; abstactionist
II. 2. (cuvint) abstract; abstractiune
3. sumar; rezumat; compediu; conspect;
III. 1. a se apara, a desparti; a extrage;
2. a abstrage;
3. a abstractiza;
4. a rezuma; a face un rezumat din sau cu gen; a conspecta;
5. a instraina, a fura; II. 1. the ~ > abstractul;
in the ~ > in abstract; teoretic; virtual
III. 1. to ~ gold from ore > a separa aurul de minereu, a extrage aurul din minereu;

v. abstract

adj. m. (sil. mf. abs-), pl. abstrácţi; f. sg. abstráctă, pl. abstrácteabstráct2 s. n. (sil. mf. abs-), pl. abstrácte

-Ă
abstracţi, -te, adj., s.n.
1. adj. Care rezultă din separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detaşat de obiecte, de fenomene sau de relaţiile în care există în realitate.
◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducţii logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete.
2. adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înţeles din cauza lipsei de ilustrări concrete.
3. s.n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1).
◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb şi exprimă acţiunea verbului respectiv. - Din lat. abstractus , germ. abstrakt , fr. abstrait.