abátere

s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri

s.
1. v. deviere.
2. culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. şi reg.) teahnă, (reg.) greş, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importanţă.)
3. v. neregulă.
4. anomalie, deviere. (S-a produs o ~ inexplicabilă.)
5. v. excepţie.

s. f.
1. acţiunea de a (se) abate.
◊ încălcare a unor dispoziţii.
2. diferenţa dintre valoarea nominală a unei mărimi şi valoarea ei măsurată.
3. (tehn.) diferenţa dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă şi dimensiunea ei proiectată. (abate)

abateri, s.f.
1. Acţiunea de a (se) abate2 şi rezultatul ei.
◊ Expr. Abatere de la regulă = excepţie.
◊ Încălcare a unei dispoziţii cu caracter administrativ sau disciplinar.
2. Diferenţa dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi şi valoarea ei nominală.
◊ (Tehn.) Diferenţa dintre valoarea reală şi cea proiectată a unei piese. - V. abate2.

v. abatere