ZĂCEA

vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. zac, 1 pl. zacém, 2 pl. zacéti; part. zacút

vb. (MED.) a boli, a piroti, a tânji, (pop.) a gogi, (reg.) a zălezi, (Munt. şi Olt.) a târomi, (înv.) a lâncezi. (~ de o lună la pat.)

zac, vb. II. Intranz.
1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupaţie, din cauza oboselii etc.
◊ A fi doborât. Copacii zac la pământ.
2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli.
3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt).
4. (despre sentimente, calităţi, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă.
5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc.
◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniţă etc.)= a fi întemniţat.
◊ A fi aşezat, situat undeva, a se afla. - Lat. jacere.

v. zacea

v. zăcea