ZĂCĂTOR

adj. m., pl. zacatóri; f. sg. si pl. zacatoáre

-OARE , zăcători, -oare, adj., s.f. I. adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. s.f.
1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul şi care se umple mereu din alte butoaie; cadă.
◊ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună şi se strivesc strugurii pentru a fi lăsaţi să fermenteze.
2. Vas mare de lemn căptuşit cu tablă subţire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit.
◊ Vas în care se depozitează provizoriu peştele la cherhana.
3. Piatra de jos a morii care stă pe loc şi deasupra căreia se roteşte alergătoarea.
4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; stanişte, zăcătură (1 ). - Zăcea + suf. -ător.

v. zacator