ZĂCĂTOARE

s. f., g.-d. art. zacatórii; pl. zacatóri

s. cadă, (înv. şi pop.) tocitoare. (~ pentru struguri.)ZĂCĂTOARE2 s. v. stanişte.

zăcătóri [şi zăcătoáre] s.f.
1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul şi care se umple mereu din alte butoaie; cadă
◊ Vas mare cu gura largă, îngropat în pământ, în care se adună şi se strivesc strugurii, pentru a fi lăsaţi să fiarbă.
2. Vas mare de lemn, căptuşit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit.
◊ Vas în care se depozitează provizoriu peştele la cherhana.
3. Denumită şi piatră zăcătoare = (într-o moară de apă) piatră (fixă) aflată în partea inferioară a morii, deasupra căreia se roteşte piatra alergătoare (mobilă).
4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) Loc la stână unde se odihnesc oile după muls; stanişte. (din zăcea) [şi DLRLC]

v. zacatoare

v. zacator