UITARE

s. f., g.-d. art. uitării; pl. uitări

s. v. inexistenţă, neant, nefiinţă, nimic.UITARE2 s. v. neglijare.

uitări, s.f.
1. Faptul de a uita, de a nu-şi aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri.
◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) faţă de interesele proprii.
◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-şi amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite.
◊ Rătacire morală.
2.. Fig. Nefiinţă, neant. - V. uita.

neuitare

v. uitare