UIMIRE

s. f., g.-d. art. uimírii; pl. uimíri

s.
1. minunare, stupefiere, surprindere, uluială, uluire, (înv.) minune, uimeală. (~ cuiva în faţa unui lucru neaşteptat.)
2. consternare, perplexitate, stupefacţie, stupoare, surprindere, surpriză, uluială, uluire, (rar) consternaţie. (A avut un moment de adevărată ~.)

uimiri, s.f. Faptul de a uimi; mirare, admiraţie, emoţie profundă (şi neaşteptată); surprindere. - V. uimi.

v. uimire