UBICUITATE

s. f. (sil. -cu-i-), g.-d. art. ubicuităţii

s. v. omniprezenţă.

s. f. însuşire, stare a cuiva care poate fi prezent pretutindeni sau în mai multe locuri în acelaşi timp; omniprezenţă. (fr. ubiquite)

s.f. (Livr.) Însuşire atribuită cuiva (de obicei divinităţii) de a putea fi prezent pretutindeni (sau în mai multe locuri) în acelaşi timp. [Pr.: -cu-i-] - Din fr. ubiquité.

v. ubicuitate