TREMĂ

s. f., g.-d. art. trémei; pl. tréme

1 s. f.
1. semn diacritic (¨) care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunţată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea.
2. poziţie răsfrântă a unui grup de dinţi.
3. orificiu buco-anal, la viermii trematozi, înconjurat de o ventuză.
◊ cloacă la monotreme. (fr. trema) -tremă 2 v. tremat(o)-.

treme, s.f. Semn diacritic format din două puncte care se aşază orizontal deasupra unei vocale, în unele limbi, pentru a indica o anumită pronunţare a sunetului respectiv. - Din fr. tréma.

v. tremă

strach, nervozita z vypjaté situace, např. ze zkoušky