TABIE

s. f. (sil. -bi-e), art. tabia (sil. -bi-a), g.-d. art. tábiei; pl. tăbii/tábii, art. tăbiile/tábiile (sil. -bi-i-)

s. v. bastion, campament, castru, lagăr, redută, tabără.

tăbii, s.f. (Înv.)
1. Ridicătură de pământ construită în jurul unui loc întărit, spre a-l apăra.
2. Tabără (1 ); redută. [Pl. şi: tabii] - Din tc. tabya.

v. tabie