TABERNACUL

s. n., pl. tabernácule

s. (BIS.)
1. cortul mărturiei. (~ la vechii mozaici.)
2. altar. (~ într-un templu mozaic.)
3. v. chivot.

s. n.
1. cortul în care erau ţinute tablele legii la vechii evrei.
2. nişă în peretele sanctuarului unei biserici catolice sau cutie de argint în formă de biserică în care se păstrează cuminecătura şi unele obiecte de cult. (lat. tabernaculum, it. tabernacolo)

tabernacule, s.n.
1. Cort portativ, susţinut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei.
2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult. - Din lat. tabernaculum, it. tabernacolo, fr. tabernacle.

v. tabernacul