TĂBÂRCI

vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tăbârceáscă

vb. v. târî.

tăbârcesc, vb. IV. (Reg.)
1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în braţe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu.
2. Refl. A se căţăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca).
◊ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poartă), a se târî. - Din tăbârcă.

v. tăbârci

v. tăbârcă