SĂBIUŢĂ

s. f. (sil. -bi-u-), g.-d. art. săbiúţei; pl. săbiúţe

s.
1. săbioară, (reg.) săbiuşcă. (Sabie mică sau ~.)
2. (BOT.; Gladiolus imbricatus) (reg.) cocardău, cocoşică, rogoz, săbioară, săgeată, săgeţea, secerele (pl.), spatarează, crin-vânăt, (Transilv.) coasă, (Ban.) seceruie, (Ban. şi Transilv.) spetează.
3. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, sabiţă, săbioară, (reg.) bărcie, săbicioară, săbiiţă.SĂBIUŢĂ2 s. v. cioc-întors, gladiolă, năvodar.

săbiuţe, s.f.
1. Diminutiv al lui sabie; săbioară.
2. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie şi cu florile purpurii; gladiolă, săbioară (3 ) (Gladiolus imbricatus). [Pr.: -bi-u-] - Sabie + suf. -uţă.

v. săbiuţă