RABOTA

vb., ind. prez. 1 sg. rabotéz, 3 sg. şi pl. raboteáză

vb. tr. a prelucra prin aşchiere suprafaţa unei piese (metalice), a unui dinte cu o raboteză. (fr. raboter)

rabotez, vb. I. Tranz. A prelucra prin aşchiere suprafaţa unei piese de metal, cu ajutorul rabotezei.
◊ Maşină de rabotat = maşină-unealtă cu ajutorul căreia se efectuează operaţia de rabotare; raboteză. - Din fr. raboter.

v. rabota