RĂBDARE

s. f., g.-d. art. răbdării; pl. răbdări

s.
1. (livr.) pacienţă, (înv.) târpenie. (Are o ~ îngerească.)
2. v. stăruinţă.RĂBDARE2 s. v. chin, durere, indulgenţă, încercare, îngăduinţă, îngăduire, nă-dejde, patimă, păs, pătimire, speranţă, suferinţă, toleranţă.

răbdări, s.f.
1. Faptul de a răbda; capacitate firească de a suporta greutăţi şi neplăceri fizice sau morale; putere de a aştepta în linişte desfăşurarea anumitor evenimente.
◊ Expr. A(-şi) pierde răbdarea sau a-şi ieşi din răbdare (ori din răbdări) = a-şi pierde calmul, stăpânirea de sine. A scoate (pe cineva) din răbdare (sau din răbdări) = a supăra, a enerva, a indispune (pe cineva) peste măsură. (Glumeţ). A mânca (sau a se hrăni cu) răbdări prăjite = a răbda de foame. Răbdare şi tutun, se spune cuiva care are de aşteptat mult.
◊ (Cu valoare de imperativ) Aşteaptă!
2. (Rar; la pl.) Suferinţe, lipsuri.
3. Perseverenţă, tenacitate, stăruinţă. - V. răbda.

nerăbdare

v. răbdare