LABIRINT

s. n., pl. labirínturi

s. (livr.) dedal.

1 s. n.
1. construcţie cu foarte multe încăperi şi galerii în care orientarea este dificilă.
◊ grădină ornamentală din benzi înguste de arbuşti.
2. dalaj meandric în unele catedrale din evul mediu, pe care credincioşii trebuiau să-l urmeze ca pe un drum de expiere.
3. joc de inteligenţă care cere a găsi ieşirea dintr-o reţea de linii întortocheate.
◊ joc constând dintr-un cub din plastic transparent, din 64 de cămăruţe, la care unii pereţi au câte un orificiu ce lasă să treacă o bilă de metal.
4. (fig.) încurcătură, încâlceală datorată unor dificultăţi, unei proceduri.
◊ situaţie încurcată, fără ieşire.
5. dispozitiv folosit în diverse instalaţii pentru a obliga un fluid să parcurgă un drum lung, în scopul de a-i micşora viteza.
6. parte a urechii interne, formată din cavităţi sinuoase. (fr. labyrinthe, lat. labyrinthus) LABIRINT 2(O)- elem. labirint. (fr. labyrinth/o/-, cf. lat. labyrinthus, gr. labyrinthos)

labirinturi, s.n.
1. Construcţie cu un mare număr de camere şi de galerii, în care orientarea este extrem de dificilă; dedal.
◊ Grup decorativ de arbuşti care alcătuiesc alei întortocheate.
◊ Fig. Încurcătură, încâlcitură de drumuri în care te orientezi cu greutate; p. ext. problemă, situaţie încurcată, fără ieşire.
2. (Tehn.) Dispozitiv format din camere şi compartimente foarte înguste, folosit în diverse instalaţii pentru a lungi parcursul unui fluid şi a-i diminua astfel viteza.
3. Totalitatea cavităţilor (şi a organelor) care formează urechea internă. - Din fr. labyrinthe , lat. labyrinthus.

v. labirint