LABĂ

s. f., g.-d. art. lábei; pl. lábe

s.
1. (ANAT.) (reg.) brâncă. (~ la animale.)
2. (BOT.) laba-ursului (Clavaria aurea) = (reg.) bureţi-degetar (pl.), creasta-cocoşului.LABĂ2 s. v. membru inferior, mână, picior.

labe, s.f.
1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede şi la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale).
◊ Compuse: laba-mâţei = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care creşte prin pădurile umbroase şi umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă şi cărnoasă; creasta-cocoşului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâstei = a) mică plantă erbacee cu flori roşii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât.
◊ (Mar.) Labă-de-pisică = încreţitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt.
2. (Fam. şi depr.) Mână.
◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăţa (pe cineva sau pe ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreţia cuiva. - Din magh. láb.

v. labă

zampa