HABITUDINE

s. f., g.-d. art. habitúdinii; pl. habitúdini

s. v. deprindere, obicei, obis-nuinta.

s. f. obişnuinţă; deprindere, obicei.
◊ mod de comportament, istoriceşte constituit, al indivizilor aparţinând aceluiaşi grup. (fr. habitude, lat. habitudo)

habitudini, s.f. (Livr.) Obişnuinţă, deprindere, obicei. - Din lat. habitudo, -inis , fr. habitude.

v. habitudine