BABILONIAN

['bæbi'louniën] I adj. Babilonian; i babilonisë; i stërmadh; i paanë; i pafund. II n., histo. Babilonas; banor i Babilonisë. • gjuh. gjuhë e babilonisë.

s. m., adj. m. (sil. -ni-an), pl. babiloniéni (sil. -ni-eni); f. sg. babiloniánă, g.-d. art. babiloniénei, pl. babiloniéne

adj. babilonic. (Cultura ~.)

adj., s. m. f. (locuitor) din Babilon; babilonic.
◊ (s. n.) dialect akkadian vorbit în Mesopotamia. (fr. babylonien)

-Ă
babilonieni, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. (La pl.) Populaţie semitică ce a trăit în Babilon, în mileniile 2-1 a.Cr.; (şi la sg.) persoană care a aparţinut acestei populaţii. 2. adj. Babilonic. Cultura babiloniană. - Babilon (n.pr.) + suf. -ean.