APARŢINE

vb., ind. ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aparţín, 1 pl. aparţínem; conj. prez. 3 sg. şi pl. aparţínă; ger. aparţinând; part. aparţinút

vb. a depinde, a ţine. (Trustul ~ de minister.)

vb. intr. a ţine de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva; a face parte (din). (după fr. appartenir)

aparţín, vb. III. Intranz. A ţine, a depinde de cineva sau de ceva; a fi proprietatea cuiva.
◊ A face parte dintr-o anumită clasă, dintr-o anumită organizaţie etc. - Din fr. appartenir (dupa ţine).

v. aparţine