ALTERNANŢĂ

s. f., g.-d. art. alternánţei; pl. alternánţe

s. v. alternare.

s. f.
1. însuşirea de a alterna.
◊ procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente.
2. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparţinând unei familii.
◊ ~ vocalică = alternanţă între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanţă prin consoane. (fr. alternance)

s.f.
1. Insuşirea de a alterna; revenire succesivă.
2. Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul în flexiune sau în familie lexicală; ablaut. - Din fr. alternance.

v. alternanţă

v. alternant