ALARMA

vb., ind. prez. 1 sg. alarméz, 3 sg. şi pl. alarmeáză

s. f., g.-d. art. alármei; pl. alárme

vb. v. îngrijora.

s. (livr.) alertă, (înv.) larmă. (Stare de ~.)

vb.
I. tr., refl. a (se) înfricoşa; a (se) alerta.
II. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1). (fr. alarmer)

s. f.
1. anunţare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente.
◊ semnal, chemare pentru a lua armele.
2. (fig.) nelinişte, teamă; alertă. (fr. alarme)

alarmez, vb. I. Refl. şi tranz. A (se) nelinişti, a (se) îngrijora.
◊ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). - Din fr. alarmer.

alarme, s.f.
1. Anunţare a unei primejdii sau calamităţi care ameninţă populaţia; semnal prin care se anunţă asemenea primejdii.
2. Nelinişte, teamă, spaimă de care este cuprins cineva la apropierea unei primejdii. - Din fr. alarme.

a (se) calma,
a (se) astâmpăra,
a (se) domoli,
a (se) linişti,
a (se) potoli