AFRONTA

vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. şi pl. afróntă/afrúntăafrontá2 vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. şi pl. afróntă/afrúntă

vb. tr.
1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida.
2. a apropia prin operaţie buzele unei plăgi. (fr. affronter)

afrónt, vb. I. Tranz. (Rar) A înfrunta. [Var.: afruntá vb. I] - Din fr. affronter (după înfrunta).

v. afronta