ABSOLUŢIUNE

s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. absoluţiúnii; pl. absoluţiúni

s. f.
1. absolvire (2).
2. iertare a păcatelor (de către papă). (fr. absolution, lat. absolutio)

absoluţiuni, s.f.
1. Iertare de pedeapsă a unui acuzat când faptul imputat nu este prevăzut de lege sau când săvârşirea lui a fost justificată.
2. Iertare a păcatelor, dată de obicei de papă2. [Pr.: -ţi-u-] - Din fr. absolution , lat. absolutio, -onis.

v. absoluţiune